”Sfarşitul lumii va începe cu un mare cutremur în America de Sud şi cu o erupţie vulcanică în Islanda”. Aşa a prezis, în 1940, clarvăzătorul american Edgar Cayce (1877 - 1945)
Ţinând cont şi de prezicerile străvechi privind sfârşitul lumii în 21 decembrie 2012, s-a cerut părerea unui astrolog. Răspunsul primit este uluitor: în timp ce pentru toată lumea va fi rău, pentru România va fi, în mod miraculos, bine! Celebrul astrolog român Stavrou a explicat la ce ar trebui să ne aşteptăm în anii 2010, 2011 şi 2012.
2010 este anul tigrului, după zodiacul chinezesc, şi este unul al nesiguranţei, al schimbărilor bruşte, al descărcărilor emoţionale violente. Suntem abia la început şi au avut loc deja câteva cutremure catastrofale, o tragedie aviatică în care a murit elita Poloniei şi erupţia unui vulcan islandez ai cărui nori de cenuşă ameninţă să provoace în Europa o iarnă vulcanică aşa cum a fost cea din 1816, numit şi anul fără vară.
2011, anul iepurelui, va fi unul liniştit, un an al păcii, al armoniei spirituale. Dar nu va fi decât liniştea de dinaintea furtunii, pentru că 2012, anul dragonului de apă, este unul al catastrofei. Din punct de vedere astrologic, deci, nu e bine.
Aceste date se suprapun peste prezicerile vechi făcute de mayaşi, chinezi şi Nostradamus, care dau cu exactitate data de 21 decembrie 2012 drept sfârşitul lumii sau sfârşitul modului de viaţă pe care îl avem acum
. Dincolo de preziceri, astronomii ştiu cu certitudine că în 2012 planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul galaxiei Calea Lactee, din care facem parte. Oamenii de ştiinţă spun că evenimentul ar putea modifica ADN-ul uman.
”Pentru România, anul 2012 arată, din punct de vedere astrologic, un Soare în progresie suprapus peste Ascendent. Este unul din cele mai importante puncte de realizare materială şi spirituală. Asta înseamnă că, în timp ce pentru restul lumii vine sfârşitul, pentru România vin vremuri bune. Foarte interesant e faptul că aceste date se suprapun perfect peste profeţiile indianului Sundar Singh. El a spus, cu o sută de ani în urmă, că la sfârşitul lumii România va deveni cel mai important centru spiritual al omenirii, iar Bucureştiul va deveni «Noul Ierusalim». Oraşul va avea 7 kilometri, în diametru faţă de 22 de kilometri cât are acum. Astrologic, asta se poate întâmpla doar în 2012", a spus astrologul Stavrou.
Sundar Singh: "În acele timpuri de mari schimbări, un sfert din omenire va dispărea fulgerător, iar după aceasta, la a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă şi îngroziţi se vor suprima încă aproape un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către Dumnezeu - de la cel aflat la sânul mamei şi până la cel mai îndârjit tiran ce păşeşte pe scoarţa pământului. România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind, în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul «Nou Cannan », iar Bucureştiul se va transforma într- un centru esenţial al acestui foc. Capitala, polul spiritual al planetei, va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7 kilometri în diametru şi va fi considerată de toate popoarele drept un veritabil «Nou Ierusalim» pământesc".
Sundar Singh (1889-1929) a fost un sfânt hindus, convertit la creştinism. El a făcut o călătorie în Europa. Profeţiile lui, realizate în jurul anului 1920, au uimit lumea la vremea respectivă pentru că făceau referiri precise la o ţară puţin cunoscută: România.
Acest blog se adreseaza tuturor femeilor, mai in etate sau mai tinere. Aici veti putea gasi tot ceea ce ne intereseaza: retete culinare, fashion, style, etc. De fapt tot.
duminică, 22 august 2010
joi, 12 august 2010
Drumetie pe Transfagarasan!!!
Transfagarasanul ( DN 7C ) este cea mai inalta sosea din Romania, ajungand pana la 2034 m altitudine langa Lacul Balea, la iesirea din tunel (cel mai lung tunel din tara).
Transfagarasanul incepe in judetul Arges in sud si se termina in judetul Sibiu, langa localitatea Cartisoara (in nord). Pe traseu, puteti vizita Cetatea Poienari, Lacul si Barajul Vidraru, Lacul Balea (unul din cele mai frumoase lacuri glaciare din Romania, cu o suprafata de 0,46 km2 si 11 m adancime) si Cascada Balea (cu o cadere a apei de 68 m).
Transfagarasanul se intinde pe o lungime de aproape 92 km si are doua benzi. Traseul cu masina este recomandat dinspre sud spre nord, datorita pantei mult mai abrupte pe versantul nordic al Muntilor Fagaras. Drumul este spectaculos datorita peisajelor intalnite, cu multe curbe periculoase, diferente de nivel impresionante, stanci si prapastii si pe alocuri cascade abrupte.

miercuri, 4 august 2010
Lamuriri legate de 21.12.2012!!!
Maya ramane o civilizatie misterioasa, aparuta din neant si cu o origine inca nedeslusita, la fel ca in cazul Sumerului, Indului sau Egiptului Antic.
O civilizatie cu un calendar inexplicabil de asemanator cu cel al dacilor, cu date cosmice calculate pana la milioane de ani in trecut, deci avand cunostiinte astronomice extraordinar de avansate.
Anul mayas avea 365,242129 zile, in conditiile in care actualele calcule dimensioneaza anul la 365,242198 zile.
Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012 !
Aceasta data obsedeaza omenirea de cateva secole si i s-au cautat diverse explicatii, majoritatea de esenta religioasa, mai ales ca unele pasaje ofera argumente in acest sens.
Vom vedea, insa, ca Sfarsitul Timpului nu este si Sfarsitul Lumii, cum gresit s-a inteles si transmis prin Biblie.
Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si omenirea insasi.
Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafata de 6000 kmp.
Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997.
Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum iar activitatea vulcanica a crescut de 5 ori din 1875 incoace .
Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.
Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.
Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul magnetic si devin tot mai stralucitoare.
Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace.
Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.
Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee.
Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina fata de noi.
Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerate Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani.
Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra in 2012.
Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala. Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa existenta in Centura Fotonica. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala amintita.
In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur scop: perpetuarea si evolutia vietii.
Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea viata! Exista legi universale chimice, fizice,astronomice si chiar juridice. Viata trebuie sa evolueze prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se confrunte cu cele mai dificile situatii. Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea unei natii, planete sau chiar unei galaxii (?) si evolutia stiintifica, aducind o presiune si o urgentare sporita in acest sens. Tot ele, aduc un examen energetic major, o separare intre "baietii buni si baietii rai" - dupa gandirea simplista americana ...
Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul periodic.
Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect pentru "Discovery" TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara. Conform acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent, transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval..
O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de radicale incat, spun cei doi, "pina si istoria nu poate fi considerata o observatie continua".
Toate aceste modificari sunt ciclice si obligatorii si se datoreaza permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar. Doar izvoarele de energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.
2012 pe Terra Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani, emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X).
Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra materiei terestre.
In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor, iar ca rezultat. nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!!
Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra.
Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei, iar energia fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA , va deveni sursa majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla).
Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba "bataia inimii".
Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi.
Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in alt an, este pur si simplu de neinchipuit: intreaga planeta, inclusiv omenirea, va trece intr-o alta dimensiune !
Inca neclar?
Mai concret: 24 de ore vor fi 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai exista ! ! !
Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, in acel "Punct Zero" se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului.
Veste buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii.
Semn ca momentul este relativ aproape, intensitatea plasmei stralucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit si ele o energie sporita.
Mayasii ne retransmit si ei informatiile primite de la zei despre schimbarile ce vor urma:
- intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
- vom depasi tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
- banii vor disparea ca necesitate;
- vom intra in Dimensiunea a 5-a;
- ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent.
In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute (inca o veste buna – este semnul ca organismul se purifica):
- migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.
In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducind la o crestere a celor umane.
Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular, iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange.
Ideea este ca 2012 este foarte aproape de noi si majoritatea vor ajunge cu siguranta sa vada daca aceasta profetie este reala sau falsa .

luni, 2 august 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)